Aaaaaaaaaaaaaaaa pentru ca ascult Child in time si nu pot sa nu strig in cor cu ei. Muzica intotdeauna a scos din mine ceea ce cred eu ca e esenta mea adevarata. Pasiunea, energia, nebunia, sunt toate lucruri care ma definesc, desi nu ai spune asta daca m-ai vedea. E si normal, pentru ca nu o arat. Poate ca nu stiu, poate ca nu vreau, poate ca insa lucrurile au un fel de a se compensa, si e bine asa. Muzica e unul din acele lucruri care compenseaza aparenta mea “cumintenie”. Imi place muzica energica, muzica puternica, rock-ul in principal pentru ca transmite cel mai bine starea asta. Imi plac grohaielile, dupa cum dragut le defineste o colega de-a mea …. Imi plac pentru ca ma fac sa ma simt mai mult decat sunt, imi genereaza adrenalina.

Atunci cand ascult ma transpun, visez cu ochii deschisi ca sunt pe scena undeva si cant in fata a mii de oameni, visez ca sunt cel mai bun chitarist, tobosar, basist, toate laolalta. Visez ca organizez un spectacol cu flacari perfect sincronizat pe o melodie simfonica triumfand cu un final epic acoperit de strigatele multimii. Visez ca am puteri supranaturale si imi apar o persoana draga de o gasca de raufacatori. Visez ca sunt pilot de raliu si las un nor de praf in urma. Pentru cele 3,4 minute sunt asa cum mi-am dorit intotdeauna sa fiu. Sunt puternic.

Strig. Acolo, inauntru, strig (din nou compensarea, fata de cat de incet vorbesc). Ma vad pe varful celui mai inalt munte din lume, strang din pumni si strig. Strig ca “i want to break free”, strig ca “childhoods end”, strig ca “live for the kill”, strig ca ….

Sunt toate parte din mine. Faptul ca nu reusesc sa exteriorizez multe din ele nu inseamna ca nu exista. Pana la urma nici nu sunt sigur ca as vrea. Prefer sa le arat in momente speciale. In rest, raman asa cum ma stiti toti. Cuminte 🙂