Stau și-ascult muzică. N-am mai luat de mult foobar-ul (sau winamp-ul pentru cei neinițiați) să-mi construiesc playlist-uri întregi și asta să îmi ocupe tot timpul. În tot acest proces, dau peste melodii vechi, pe care le ascultam încă de prin liceu, și constat în mare parte că încă îmi plac, cu toate ca praf ca și valoare artistică, dar au format fiecare la timpul lor, momente deosebite și cumva asta le dă valoare în mintea mea. Astăzi m-am oprit la o melodie de la Voltaj, 20 și mi s-a făcut dor de acele vremuri. Erau vremuri simple, nu exista răutate, nu existau fițe, probleme financiare, nu exista iubire (decât întru-un stadiu foarte incipient) … era o viață mult mai sănătoasă. Unul din lucrurile de care  îmi e cel mai mult dor e să îmi pot suna prietenii și să întreb ce facem azi și peste câteva ore să fim pe un munte undeva nu foarte departe, sau a doua zi la sute de km distanță. Lucrurile s-au schimbat însă și uite că după ani de zile dăm în final dreptate fostului diriginte, care a prezis ca se va întâmpla astfel, dar noi nu l-am crezut. E normal cred (acum), fiecare are job-ul lui, se retrage la casa sa, se căsătorește, face copii, își ia un animal de companie … spontaneitatea se transformă in precauție, timpul liber se transformă în timp petrecut alături de familie. E mersul normal al lucrurilor, nimic nu mai e simplu, pentru câteva ore de ieșit in oraș trebuie să faci planuri cu zile înainte, pentru o vacanta de o săptămână plănuiești un an întreg. Nimic nu mai e simplu …

Am obosit. Mi-ar plăcea o pauză. O lună, două, un an, doi, un timp în care să nu mai am responsabilități, iluzii, iubiri, să am 2 prieteni pe lângă mine, bani cu căruța și … atât. Mi-aș dori o viață scurtă plină de calătorii, pofte îndeplinite, curse de mașini, sex, bălăceală … cam ca la 20 de ani daca stau să mă gândesc :). Mi-ar plăcea puțin de “simplu”. Câteodata nu îmi dau seama exact pentru ce m-am maturizat …