De ceva timp am inceput un “program” de fitness/culturalizare/relaxare pe care il aplic de cateva ori pe saptamana, in functie de posibilitati, incercand sa fac sa fie cat mai des. Ce fac? Ma duc in parc seara, fac o tura doua maxim in jurul lacului (5-8 km in functie de chef si plamani) dupa care ma asez pe-o banca si citesc pana cand apune soarele. Nu vreau sa slabesc neaparat, vreau doar sa ard niste grasimi din diverse zone ale corpului pe de-o parte, iar pe alta incerc sa-mi dezvolt putin rezistenta la efort si sa-mi cresc capacitatea pulmonara unde mereu am avut grave deficiente. De cand ma stiu, cand aveam probe de sport prin liceu sau cand urcam muntii cu prieteni, mereu eram printre codasi. Ei, nu se mai poate. Nu e ca si cum o sa incep sa dau probe la sport sau sa ma apuc din nou de urcat muntii, dar vreau sa stiu ca in caz ca s-ar intampla, n-as fi o leguma jumatate din timp :). Dar divagam.
Pe langa partea sanatoasa, fac asta pentru pacea si linistea mea interioara. Ma duc singur (Am invatat in ultimul timp sa apreciez de unul singur diverse lucruri care inainte le faceam cu prieteni/prietena. Am invatat ca se poate, am invatat ca imi place si sunt mandru de asta. Am invatat ca sunt multe lucruri placute in viata si ca nu tot timpul ai nevoie de cineva langa tine ca sa le apreciezi … trebuie doar sa fi in starea potrivita.) imi place sa fiu doar eu cu gandurile mele intr-un fel de meditatie despre tot si nimic, doar muzica in urechi, doar zgomotul valurilor mici izbind de malul lacului, doar imaginatia proiectand scenete din cartile pe care le citesc. In esenta mi se pare ceva foarte frumos, de-asta am si ajuns sa-mi fac un obicei, e o atmosfera deosebita, e aer curat (care in Bucuresti il pretuiesti la maxim), e … bine.
Din pacate insa, partea cu “doar…” e doar teoretica. In realitate nu tot timpul e asa, pentru ca intervine factorul extern cel mai perturbant unui astfel de mediu: Omul. Si sunt fel si fel de oameni in parc, seara. Pe de-o parte e interesant sa observi fauna, pe de alta e deranjant, depinde de caz.
Ieri intrand in parc a doua oara (prima data alerg, doar cu telefonul si castile in urechi, sa fiu cat mai usor, apoi ma intorc si imi iau tableta si banii pt o apa) m-a acostat o reporterita de la Radio Romania Actualitati cred, care facea un reportaj despre gadgeturi. Ma vazuse cu iPhone-ul si cu Kindle-ul dupa mine si a zis uite subiectul perfect. Am fost foarte surprins, pt ca ascultam linistit muzica si ma plimbam cand m-am trezit cu un microfon in gura. N-am apucat nici sa evit prin fraza mea clasica “Nu ati ales bine” asa ca m-am trezit raspunzand la intrebari. Ceea ce a urmat nu vreti sa stiti, si va recomand sa nu ascultati postul asta de radio in urmatoarele saptamani 🙂 Am scapat viu si nevatamat, insa imi pare rau de ei, ca nu le-am dat cred decat o gramada de banda de sters 🙂
Un alt tip de eveniment cu care ma intalnesc destul de des e fenomenul asezatului pe banca in timp ce e ocupata de altcineva. Eu stau linistit acolo, ocupand cam 40% din lungime, in timp ce ma trezesc cu indivizi care se aseaza langa mine nestingheriti, fara sa zica nimic, ca si cum e ceva perfect normal. Este? Mie mi-ar fi nu stiu cum sa ma asez langa un necunoscut pe banca in parc, dar poate ca am eu probleme cu intimitatea. Sau poate ca intr-un oras atat de mare precum Bucurestiul, aglomeratia asta a devenit un normal, a devenit normal sa te asezi langa necunoscuti pe banca, normal sa te lipesti de persoana din fata ta la coada in supermarket, normal sa ii sufli in ceafa vecinului din autobuz … Pentru mine toate astea sunt lucruri care ma sufoca. Ori am venit eu de la tara, ori nu stiu, dar eu tin la perimetrul meu circular de 1m in care sa pot sa respir linistit.
Si asta nu e tot. Stand pe banca acolo, cu toti trecand pe langa tine, auzi fara sa vrei diverse discutii. Cred ca aud doar ceea ce ma deranjeaza, pt ca acum imi dau seama ca nu imi amintesc nici o vorba draguta spusa de unul altul. Ori nu am auzit, ori am filtrat doar pe cele urate. Aud copii mici care injura, aud mame care injura pe langa copiii lor, aud mame care striga la copiii lor, tarani care se lauda ca au f…t pe nu stiu cine … aud tot felul de badaranii care ma irita la culme si ma scot din atmosfera aceea creata de aer si carte si ma enerveaza. Din pacate sunt constient ca nu sunt singur pe lume si trebuie sa accept oamenii din jurul meu … doar mi-as fi dorit cateodata sa fie putin mai elevati (ma refer strict la necunoscuti intalniti in astfel de conditii).
Trecand peste toate aceste mici inconveniente care strica pe moment atmosfera, ma simt foarte multumit fata de mine insumi ca am ajuns sa am astfel de obiceiuri, si ca ma tin de ele (inca). Sunt mandru ca am reusit sa ma apuc de citit. Vroiam de mult sa fac asta dar aveam nevoie de un imbold, si l-am primit ….
Sper doar sa ma tina, sa nu fie doar o faza. Pe de alta parte, asa ziceam si de spalatul vaselor, si uite, inca ma tin de asta, deci sunt increzator :))
