Am fost la o nunta in weekend. In general nu sunt un mare fan, insa de data asta mi-a placut. Mi-a placut locatia, mi-a placut tortul (cel putin partea cu martipan), mi-a placut ca m-am reintalnit cu o gasca mare de fosti colegi, mi-a placut mireasa (la modul dragut, intelegeti, da? ), mi-a placut ca m-am mai jucat putin cu aparatul de fotografiat pe care se cam pusese praful. Drept urmare, va prezint si rezultatul:

Dupa metoda aparatului aruncat in iarba sprijinit pe frunze si cureaua proprie, o poza capturata in 30 secunde la F3.5, cu cerul si stelele la locul lor. Calm, seninatate si o liniste tulburata doar de sariturile ocazionale ale pestilor acrobati.

Poza capturata in 4 minute si 10 secunde. Stelele deja incep sa fuga tulburate de niste zgomote venind dinspre restaurant. Daca asculti atent distingi: “zuki zuki”.

15 minute, 16 secunde. Aici metoda butucului. Asta am pus-o si pe site ca mi-a placut. Stiti, ati vazut, ok, trecem mai departe.

Zuki Zuki i-a scos pe toti afara. Gasca la povesti, in format stafie. Ghiciti personajele … (asta mergea pe facebook cu tag-uri )

Inchei prin a multumi miresei si mirelui pentru o seara frumoasa, si prin a le ura multe bucurii in viata, casa de piatra si toate alea de se spun pentru proaspeti casatoriti. Sa fii fericita Flacar!  De fapt, nu mai merge acum … Sa fii fericita Diana

Si tu Alex, n-am uitat, dar na … nu te am in poza

M-am plimbat putin prin Oradea, prima data cand trec pe-aici. Mi-a lasat asa un gust ciudat. Intr-un fel promite, are un rau mare care il strabate (Crisul repede), stradute frumoase cu tramvaie pe mijloc (in stil unguresc parca), cladiri iluminate, terase peste tot … arata chiar binisor. Ceva insa nu m-a lasat sa-l plac. Am ramas cu o impresie de usor neprietenesc. Poate din cauza oamenilor care pe alocuri erau de-a dreptul ciudati. Poate si pt ca era joi seara si nu foarte multa lume pe strazi. Cine stie. Poate o sa-i mai dau o sansa candva …

Aaaaaaaaaaaaaaaa pentru ca ascult Child in time si nu pot sa nu strig in cor cu ei. Muzica intotdeauna a scos din mine ceea ce cred eu ca e esenta mea adevarata. Pasiunea, energia, nebunia, sunt toate lucruri care ma definesc, desi nu ai spune asta daca m-ai vedea. E si normal, pentru ca nu o arat. Poate ca nu stiu, poate ca nu vreau, poate ca insa lucrurile au un fel de a se compensa, si e bine asa. Muzica e unul din acele lucruri care compenseaza aparenta mea “cumintenie”. Imi place muzica energica, muzica puternica, rock-ul in principal pentru ca transmite cel mai bine starea asta. Imi plac grohaielile, dupa cum dragut le defineste o colega de-a mea …. Imi plac pentru ca ma fac sa ma simt mai mult decat sunt, imi genereaza adrenalina.

Atunci cand ascult ma transpun, visez cu ochii deschisi ca sunt pe scena undeva si cant in fata a mii de oameni, visez ca sunt cel mai bun chitarist, tobosar, basist, toate laolalta. Visez ca organizez un spectacol cu flacari perfect sincronizat pe o melodie simfonica triumfand cu un final epic acoperit de strigatele multimii. Visez ca am puteri supranaturale si imi apar o persoana draga de o gasca de raufacatori. Visez ca sunt pilot de raliu si las un nor de praf in urma. Pentru cele 3,4 minute sunt asa cum mi-am dorit intotdeauna sa fiu. Sunt puternic.

Strig. Acolo, inauntru, strig (din nou compensarea, fata de cat de incet vorbesc). Ma vad pe varful celui mai inalt munte din lume, strang din pumni si strig. Strig ca “i want to break free”, strig ca “childhoods end”, strig ca “live for the kill”, strig ca ….

Sunt toate parte din mine. Faptul ca nu reusesc sa exteriorizez multe din ele nu inseamna ca nu exista. Pana la urma nici nu sunt sigur ca as vrea. Prefer sa le arat in momente speciale. In rest, raman asa cum ma stiti toti. Cuminte