Iata cum am ajuns ca in ritm de Slipknot sa incerc sa compun un text asa de sfarsit de an. Cum insa as ajunge din nou la urarile standardizate de la multi ani, abandonez subiectul in favoarea unui altuia care ma preocupa de vreme buna.

Aud de multe ori aceasta fraza … “fii barbat!” rostita atunci cand un specimen din categoria masculilor trebuie sa faca o treaba care implica forta fizica, o lipsa totala de rusine, sau chiar lipsa oricarui simt al durerii. Da doamnelor, domnisoarelor si domnilor … barbatul in viziune generala sau semi-generala este un mare dobitoc, un taran lipsit de maniere, sau un fel de superman care nu poate pati niciodata nimic. Un barbat nu are voie sa fie tandru, nu are voie sa fie timid, nu are voie sa stie de frica, nu are voie sa-l doara.

Ei bine, eu unul sunt timid, rusinos, nu sunt tupeist, cunosc durerea si frica. Sa fiu barbat ? Nu domne … NU! Asta sunt eu si nu vreau sa fiu nimic altceva. Asa ca sa nu va mai prind adresandu-mi fraza asta. Fiti voi barbati … e lumea plina de ei oricum.

Amour Amour
Alle wollen nur dich zähmen
Amour Amour am Ende
Gefangen zwischen deinen Zähnen

Rammstein – Amour … incercand sa faca o mica descriere a acestui fenomen care ne bantuie zi de zi inca de la inceputul timpului. Simptomele se manifesta incet incet, ca o reactie intarziata hranita de lucruri marunte, de la simplul contact vizual pana la conversatie si contact fizic. O flacara olimpica se aprinde in tine si te face sa te simti fericit si plin de viata. Naiv fiind, te gandesti uneori ca poate o sa dureze o vesnicie, ca poate ai gasit si tu fericirea eterna … te trezesti insa la realitate si iti dai seama ce stupid suna, renunti la astfel de ganduri si mergi inainte cu gandul ca fiecare zi alaturi de persoana iubita e o zi de fericire. Pe principiul cum ca fiecare inceput are si un sfarsit, vine insa ziua in care totul se stinge. Flacara olimpica in pieptul celuilalt s-a stins, iar tu nu poti face altceva decat sa accepti situatia si sa incerci sa treci peste. In incercarea disperata de a nu suferi, recurgi la o serie de metode … te inchizi in casa, refuzi contactul social, dai vina pe celalalt si il treci pe lista neagra, toate cu speranta ca te vor ajuta sa treci mai repede peste o perioada in care lipseste un element cheie, fericirea. Dar cum timpul le vindeca pe toate, vin vremuri mai bune, si reusesti sa pui deoparte toate sentimentele bune si rele, reusesti sa revii la normal.

Problema apare insa cand peste ani buni, din cauza unui slab simt al ordinii, acele sentimente cumva isi fac din nou aparitia in viata ta, persoana respectiva dispare de pe lista neagra, si incepi sa-ti amintesti zilele de mult trecute … iti dai seama ca in ciuda tuturor celor intamplate au fost zile care au meritat sa fie traite, zile in care din nou acel factor important prima … fericirea. Esti putin confuz, poate nu sunt sentimente, ci doar melancolia iti joaca feste … se intampla cateodata, o data cu instalarea plictiselii. Incepi sa visezi cum ar fi sa fiti iar impreuna, dar te trezesti intotdeauna cu acelasi gand: patetic. Iti place visul dar urasti realitatea. Ajungi in cele din urma sa faci ceea ce stii cel mai bine sa faci … sa astepti. Astepti pana cand totul va disparea, pana cand lucrurile vor reveni la normalul lor. E inevitabil sa se intample si asta in cele din urma…

Sebeşul in departare …